Lupul de stepă (1927), una dintre cele mai populare opere ale lui Hermann Hesse, se referă la natura dublă a eroului, de om și de lup, care îl condamnă pe protagonist la o existență tulbure.

Cartea se bazează în parte pe biografia lui Hermann Hesse, care s-a luptat cu depresia de-a lungul vieții sale, și a fost scrisă într-o perioadă de izolare și singurătate, într-o perioadă de criză, când autorul avea în jur de 50 de ani.

Romanul vorbește despre diviziunile și contradicțiile psihologice interne și despre neidentificarea cu societatea burgheză a vremii.

Lupul de stepă a fost aclamat de critici ca fiind una dintre cele mai inovatoare lucrări ale autorului, și iată de ce.

Ilustrație Câine sălbatic de Corinne Reid, inspirată de natura sălbatică a omului.

Rezumat al cărții

Romanul este structurat în patru părți:

• Introducere
• Comentariile lui Harry Haller: Doar pentru nebuni
• Steppenwolf Tractat: Nu pentru toată lumea
• Urmează adnotările lui Harry Haller

Introducere

Introducerea este scrisă de nepotul proprietarului camerelor închiriate de Harry Haller, protagonistul, care servește drept editor și își exprimă părerea ambiguă despre Harry, pe care spune că îl apreciază și îl consideră o ființă extrem de inteligentă și spirituală, dar și un om bolnav de spirit.

Editorul, prezintă Lupul de stepă ca fiind un manuscris scris de Harry Haller și îl descrie ca fiind ficțiune, deși nu se îndoiește că este influențat de situații reale.

Adnotări de Harry Haller: doar pentru nebuni

Harry Haller se hotărăște să închirieze niște camere. El se prezintă ca un străin, un intelectual, un iubitor de poezie, care se luptă cu o mare angoasă în psihicul său. Se numește pe sine însuși un "lup de stepă", condamnat la neînțelegere și singurătate.

Într-o seară, când iese afară, deasupra unei uși întunecate apare un semn enigmatic pe care scrie: "Teatrul magic... Intrarea nu e pentru toată lumea." Și câteva clipe mai târziu: "...Doar pentru nebuni..." Harry nu poate deschide ușa, dar apare un vânzător ambulant cu o reclamă mare pentru Teatrul magic, iar când Harry îl întreabă, acesta îi înmânează o cărticică. Ajuns în casă, Harry descoperă cu surprindere că acea cartese scrie despre el.

Steppenwolf Tractat: Nu pentru toată lumea

Cartea găsită de Harry constă într-un manifest care exprimă cu o viziune obiectivă și critică conflictele, punctele forte și punctele slabe ale tuturor celor care se consideră lupi de stepă. Aceștia cred că duc o luptă internă între partea lor cea mai nobilă, cea umană, și partea lor cea mai joasă, cea animală.

Manifestul exprimă decizia lui Harry de a se sinucide la vârsta de cincizeci de ani, iar Harry aplaudă această hotărâre.

Urmează adnotările lui Harry Haller

Dezamăgit de viața burgheză, simțind o singurătate profundă și gândindu-se la sinucidere, după ce merge multe ore, Harry ajunge la bar. Vulturul negru Acolo o întâlnește pe Hermine, o tânără frumoasă care trăiește de pe urma bărbaților. Hermine îl tratează pe Harry ca și cum ar fi fiul ei și îl provoacă să i se supună în tot ceea ce îi cere.

Harry acceptă cu plăcere. Hermine îl învață pe Harry plăcerile simple ale vieții, cum ar fi să se distreze sau să cumpere un gramofon pentru a asculta muzică. De asemenea, îi face cunoștință cu prietenii ei, Paul, un muzician înclinat spre hedonism, și frumoasa tânără Maria, care devine iubita lui Harry. Hermine îl avertizează pe Harry că trebuie să se supună ultimei dorințe a acesteia, aceea de a o ucide.

Harry este invitat la un mare bal mascat, la care își consacră dragostea pentru Hermine printr-un dans de nuntă. La final, Paul îi invită să se bucure de Teatrul său magic.

La intrarea în teatru se află o oglindă mare în care se reflectă mulți dintre oamenii cu care se identifică Harry, nu doar lupul și omul. Pentru a intra, Harry trebuie să râdă în hohote de toți aceștia.

Teatrul este compus din uși nesfârșite, iar în spatele lor se află tot ceea ce Harry caută. Experiența teatrului este asemănătoare unui coșmar: mai întâi experimentează războiul, apoi un loc cu toate femeile pe care Harry le-a dorit vreodată, apoi are o discuție profundă cu Mozart, în care Harry îl critică pe Goethe.

La sfârșit, Harry îi găsește pe Hermine și Pablo dormind goi și dezbrăcați. Crezând că acesta este momentul să îndeplinească ultima dorință a lui Hermine, o înjunghie. În acel moment apare Mozart, marele idol și mentor al lui Harry, care îl invită pe Harry să critice mai puțin, să asculte mai mult și să învețe să râdă de viață.

Pentru că a luat iluziile din teatru drept realitate și a ucis iluzia care o reprezenta pe Hermione, Harry este condamnat la decapitare. Juriul îl condamnă pe Harry la viață veșnică, îi interzice accesul în teatrul magic timp de douăsprezece ore și își bate joc de Harry cu râsete insuportabile. În final, Harry își dă seama că trebuie să încerce să rearanjeze piesele care îi compunviață, încercând să învețe să râdă.

Analiza cărții

Romanul se învârte în jurul analizei, studiului și articulării lui Harry Haller, în special a minții și psihicului său.

Avem diferite puncte de vedere despre Harry: punctul de vedere al editorului, prezentarea obiectivă a "Tractatului Steppenwolf", cel reflectat în poeziile scrise de Harry și, în sfârșit, cel al lui Harry Haller însuși.

Narațiunea, ritmul și tonul sunt guvernate de mintea și starea de spirit a lui Harry, iar în unele părți granițele dintre ficțiune și realitate devin neclare și urmează, mai degrabă decât logica și timpul rațional, transgresiunile imaginației, metaforei, simbolurilor și viselor.

Ce este lupul de stepă?

Lupul de stepă poate fi văzut ca o metaforă pentru un tip de om. El este în primul rând o persoană nemulțumită de sine și de viața sa, deoarece crede că este compus din două naturi ireconciliabile: lupul și omul.

Omului îi aparțin "gândurile frumoase", "senzațiile nobile și delicate" și așa-zisele "fapte bune". Lupul își bătea joc cu sarcasm de toate acestea, "el respira ură și era un dușman teribil al tuturor oamenilor, al manierelor și obiceiurilor lor mincinoase și nefirești".

Aceste două naturi "se aflau într-o ură constantă și mortală și fiecare trăia exclusiv pentru martiriul celeilalte (....)".

Artistul chinuit și iluziile de grandoare

Lupul de stepă este împărțit între două naturi polare opuse care seamănă, mai mult decât omul și lupul, cu divinul și demonicul. Îi este dat să rătăcească între iluziile de grandoare și cele mai adânci abisuri ale vinovăției și depresiei. Este, de asemenea, o ființă sensibilă care trăiește intens, fie pentru a aprecia o operă de artă, fie pentru a-și apăra gândurile.

Sunt oameni care se află la periferie; asemenea unui străin, nu aparțin lumii în care trăiesc și au o viziune unică, diferită. Sunt, de asemenea, extrem de inteligenți și au tendința de a se pierde în labirintul minții și al gândurilor lor, motiv pentru care nu știu să trăiască pur și simplu, ci doar să gândească, să filosofeze, să înțeleagă, să critice, să analizeze etc.

În domeniul emoțional, trăiesc în depresie profundă în cea mai mare parte a timpului. Sunt creaturi nocturne: dimineața se simt dezastruos, iar seara ating cel mai înalt vârf de energie. Stările lor depresive sunt întrerupte de momente de extaz, în care simt că au avut un contact cu eternitatea și cu divinitatea însăși.

În aceste momente, ei pot crea cele mai perfecte opere de artă, iar aceste momente, în această logică, pretind să compenseze cu mult tristețea tuturor celorlalte. Momentul creației este descris astfel:

(...) în rarele sale clipe de fericire ceva atât de puternic și atât de nespus de frumos, spuma fericirii de moment sare adesea atât de sus și de orbitor deasupra mării suferinței, încât această scurtă străfulgerare de fericire ajunge și îi încântă pe ceilalți în mod radios. Astfel se produc, ca prețioase și trecătoare spume de fericire deasupra mării suferinței, toate acele opere deartă, în care un singur om chinuit se ridică pentru o clipă atât de sus, deasupra propriului destin, încât fericirea lui strălucește ca o stea și, pentru toți cei care o văd, pare eternă, ca propriul lor vis de fericire. (....)

Masochism, pedeapsă și vinovăție

Aceste stări depresive profunde sunt urmate de crize de vinovăție, de dorința de a fi pedepsit până la implorare, de comportamente autodistructive și de gânduri sinucigașe.

Masochistul își găsește identitatea, definiția și propria valoare în tenacitatea sa de a suferi. Astfel, acesta este un gând caracteristic lupului de stepă:

Sunt foarte curioasă să văd cât de mult este cu adevărat capabil să reziste un bărbat. De îndată ce ajung la limita suportabilului, doar deschideți ușa și voi ieși.

A fi condamnat la moarte, ca și Harry în Teatrul Magic, este o situație ideală și perfectă pentru masochist: reprezintă o pedeapsă "meritată" care nu numai că îi va provoca durere, ci îi va pune capăt vieții, iar moartea este și cea mai profundă dorință a sa.

Libertate, independență și singurătate

Lupul de stepă nu face compromisuri și se comportă în mod consecvent în conformitate cu propria scară de valori (nu cu cele ale societății sau ale altor interese exterioare), păstrându-și astfel integritatea:

"El nu s-a vândut niciodată pentru bani sau pentru confort, niciodată femeilor sau celor puternici; de mai mult de o sută de ori a aruncat și a lăsat deoparte ceea ce în ochii întregii lumi constituia excelențele și avantajele sale, pentru a-și păstra în schimb libertatea.

Cea mai prețioasă valoare a sa este libertatea și independența și, în acest sens, se referă la natura sălbatică a lupului, care nu se lasă îmblânzit și se supune doar propriilor capricii.

Este o libertate cu un preț prea mare: "(...) viața lui nu are esență, nu are formă." El nu are nicio responsabilitate, niciun scop, nu este productiv și nici nu contribuie la societate, așa cum ar face cineva cu o profesie sau o meserie.

Trăiește într-o singurătate absolută:

Apărarea celei mai prețioase valori ale sale, libertatea, devenise una dintre cele mai mari condamnări ale sale. Singurătatea este un aspect atât de important și de profund, încât este comparată chiar cu moartea:

(...) că independența lui era o moarte, că era singur, că lumea îl abandona într-un mod sinistru, că oamenii nu contau pentru el, ba chiar că nici de el nu-i păsa, că se îneca încet într-o atmosferă din ce în ce mai firavă de neprietenie și de izolare.

Critica burgheziei

Lupul de stepă are o relație conflictuală cu burghezia: pe de o parte, disprețuiește mediocritatea, conformismul și productivitatea gândirii burgheze, pe de altă parte, este atras de ea pentru confortul, ordinea, curățenia și siguranța care îi amintesc de mama sa și de casa sa.

Din discursul lui Steppenwolf, burghezia este înainte de toate mediocră și lipsită de pasiune. Ea nu este devotată nici unei cauze: nici chemării spirituale, nici hedonismului plăcerilor josnice. Ea trăiește într-o poziție confortabilă de mijloc, cu puțin din aceste două lumi, și apără înainte de toate "eu"-ul și individul, pentru care predarea la orice cauză înseamnă distrugerea sa.

Această critică este valabilă și pentru guvernul de atunci, în atmosfera dorinței de război din Germania dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, dar și pentru tendința de a nu ne asuma responsabilitatea individuală față de guvern:

Prin urmare, burghezul este, prin natura sa, o creatură cu impulsuri vitale slabe, temător, cu frică de a se preda, ușor de dominat. De aceea a înlocuit puterea cu regula majorității, forța cu legea, responsabilitatea cu sistemul de vot.

Multiplul auto

Romanul arată clar că a considera identitatea ca o unitate nu este decât o iluzie. Oamenii nu sunt doar, așa cum credea Harry Haller, parte om și parte animal, ci au și multe alte fațete. Identitatea seamănă mai degrabă cu multiplele straturi ale unei cepe. De asemenea, noțiunea de "sine" este mai mult decât un concept obiectiv, este o ficțiune, supusă construcției șischimbare:

Omul nu este nicidecum un produs ferm și durabil (acesta a fost, în ciuda presimțirilor contrare ale înțelepților săi, idealul antichității), el este mai degrabă o încercare și o tranziție; el nu este altceva decât o punte îngustă și periculoasă între natură și spirit.

Tocmai această noțiune solidă și definitivă a identității este cea pe care Harry Haller trebuie să o desființeze înainte de a intra în Teatrul Magic, iar modul de a face acest lucru este prin râs. Astfel, el descrețește și își bate joc de toate aceste identități pe care credea că îl definesc cândva.

Te-ar putea interesa și: 25 de romane scurte care trebuie neapărat citite.

Caracterele

Acestea sunt personajele principale ale romanului.

Steppenwolf: Harry Haller

Harry Haller este protagonistul și centrul romanului. Harry Haller este un bărbat sub cincizeci de ani, divorțat și singuratic, dar și un mare intelectual, interesat de poezie și care și-a făcut mulți dușmani prin articolele sale pacifiste din anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial.

Harry trăiește în profunzimea intelectului său și disprețuiește lumea pragmatică și superficială a burgheziei și plăcerile simple ale vieții. El se autodefinește ca un lup de stepă condamnat la neînțelegere și singurătate, fiind sfâșiat între aspectul său violent și animal, lupul, și aspectul său mai nobil, omul.

Hermine (Armanda)

Este o tânără frumoasă care se împrietenește cu Harry și care trăiește pentru bărbați. Are instincte materne pe care le arată în felul în care îl tratează pe Harry. Știe să se bucure de viață și să trăiască clipa și încearcă să-l învețe pe Harry toate acestea, dar în același timp ea este cea care îi înțelege latura de lup vitreg.

Paul

Este un muzician talentat și prietenul lui Hermine. Știe să cânte la toate instrumentele și vorbește mai multe limbi străine. Este foarte popular în lumea interlopă a plăcerilor. Harry îl descrie ca fiind un bărbat frumos, dar superficial. Este un hedonist. În Teatrul Magic, Paul joacă un fel de profesor iluminat, care a învățat să trăiască.

Maria

O tânără frumoasă, prietenă a lui Hermine și amantă a lui Harry, o foarte bună dansatoare, Maria îl face pe Harry să aprecieze din nou plăcerile senzuale și mai banale ale vieții.

Film Lupul de stepă (1974)

Cartea a fost ecranizată de regizorul american Fred Haines, cu renumitul actor clasic elvețian Max von Sydow (I), care a jucat și în clasicul Al șaptelea sigiliu (1957) regizat de Ingmar Bergman. Filmul a folosit cele mai noi tehnologii de efecte vizuale ale vremii. Puteți vedea filmul Lupul de stepă completați mai jos.

Despre Hermann Hesse (1877-1962)

Născut la Calw, în Germania, părinții săi au fost misionari protestanți. La vârsta de 13 ani s-a mutat la Basel, în Elveția, și a început să lucreze ca librar și jurnalist independent. A devenit cetățean elvețian și s-a stabilit în Elveția.

A scris narațiune, proză și poezie. De-a lungul vieții s-a luptat cu depresia; l-a studiat pe Freud și a fost analizat de Jung. Autorul este caracterizat ca fiind un "căutător", iar operele sale sunt influențate de spiritualitate, filozofie și psihologie, în special de filozofiile chineză și indiană.

Hesse a susținut gândirea pacifistă. În timpul Primului Război Mondial, a oferit cărți prizonierilor de război. În timpul Germaniei naziste, operele sale au fost interzise. A primit Premiul Nobel în 1946, deoarece operele sale exemplifică idealurile umanitare clasice, precum și profunzimea, curajul și calitatea înaltă a stilului său literar.

Portretul lui Hermann Hesse

Lucrări de Hermann Hesse

Acestea sunt unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale autorului:

• Demian (1919)
• Siddhartha (1922)
• Lupul de stepă (1927)
• Narcisa și Golmundo (1930)
• Călătorie spre Est (1932)
• Jocul de mărgele (1943)