Mișcarea literară barocă sau literatura barocă este curentul care a apărut în secolul al XVII-lea în unele țări europene și s-a dezvoltat, mai ales în Spania, în ceea ce se numește Epoca de Aur.

Barocul este înțeles ca o perioadă istorică și culturală care a urmat Renașterii, care a implicat o reînnoire și o mișcare socială marcată de o criză economică, de ruperea idealurilor și de instaurarea unei stări generale de rău.

Acest lucru s-a reflectat în literatura epocii, caracterizată de un grad ridicat de ornamentație, de o abundență de detalii și de o exacerbare a unor artificii literare precum metafora și hiperbatul, ceea ce a dus la apariția unor texte complexe din punct de vedere al conținutului și al formei.

Să analizăm acum particularitățile acestei mișcări în literatură și ale autorilor ei.

Caracteristici ale barocului literar

Exuberanța și exacerbarea figurilor de stil

Unul dintre cele mai deosebite aspecte ale literaturii baroce a fost reprezentat de formele sale. Scriitorii mișcării baroce au încercat să atingă originalitatea prin exacerbarea figurilor retorice, rezultând texte de o mare complexitate de lectură, care pot provoca cititorul.

Scopul era de a scăpa de "vulgaritate" prin artificii și dificultăți, în spatele cărora, în realitate, se ascundeau idei pesimiste pe diverse teme.

Astfel, literatura barocă s-a caracterizat printr-o mare bogăție verbală și o abundență de figuri literare, cum ar fi: hiperbatonul, elipsa, adjectivarea, metafora, antiteza și perifraza. Toate aceste "ornamentații" au servit la "ascunderea" adevăratelor emoții și, prin aceasta, se realizează artificiul.

Teme: evoluția problemelor renascentiste și decadența barocă

Pe plan social, Barocul a apărut într-o perioadă de mare nemulțumire, spre deosebire de perioada Renașterii, caracterizată de un optimism vital, ceea ce a dus la o ruptură a idealurilor și la instaurarea angoasei și a pesimismului în societate.

Toate acestea se reflectă nu numai în artă, ci și în literatura barocă. Astfel, deși literatura barocă a preluat teme din perioada anterioară, acestea au fost "evoluate" și prezentate nu ca o exaltare a lumii și a omului, ci ca o devalorizare a vieții și a naturii umane.

Literatura barocă reflectă angoasa și pesimismul, tranzitivitatea și decadența.

Unele dintre cele mai recurente teme ale literaturii baroce au fost primite din Renaștere: amoroase, epice sau mitologice, altele au apărut ca urmare a nemulțumirilor și cu scopul de a denunța societatea, cum ar fi temele morale, religioase, politice, picaresce și satirice.

Recurgerea la clișee literare medievale

Antonio de Pereda y Salgado: Alegoria deșertăciunii. 1632-1636. Ulei pe pânză. 167,6 cm x 205,3 cm. Muzeul de Istorie a Artei, Viena. Reprezintă unul dintre clișeele perioadei baroce: efemeritatea timpului.

Literatura barocă revine, de asemenea, la subiecte din Evul Mediu, cum ar fi:

• Tempus Fugit: efemeritatea timpului și efemeritatea vieții.
• Ubi sunt? reflectează asupra locului în care se află cei care au murit deja și asupra soartei care îi așteaptă după moarte.
• Memento mori: amintiți-vă că moartea este inevitabilă.
• Lumea cu susul în jos: perturbarea ordinii logice a lumii.
• Homo homini lupus: face aluzie la faptul că un om este un lup pentru un bărbat.
• Militia amoris: echivalează dragostea și componentele sale cu cele ale unui război.
• Soartă schimbătoare: reflectă asupra caracterului schimbător al norocului, uneori benefic, alteori invers.

Dezvoltarea de noi tendințe lirice

În Spania existau două curente poetice predominante: pe de o parte, conceptismo, al cărui reprezentant era Quevedo, iar pe de altă parte, culteranismo, al cărui cel mai mare exponent era Góngora.

The conceptism Era mai preocupat de conținut decât de formă, dând prioritate paradoxurilor, jocurilor de cuvinte, antitezelor, metaforelor, hiperbolelor etc. A recurs și la jocuri fonetice, precum onomatopeea.

În poezia sa metafizică și morală, Quevedo a reflectat teme precum trecerea timpului, inevitabilitatea morții, așa cum se poate observa în acest sonet concepționist:

(...) Ieri a plecat, mâine nu a ajuns;

astăzi merge fără să se oprească un punct:

Sunt un fost, un va fi și un obosit este.

În ziua de azi și mâine, și ieri, împreună

scutece și giulgiu, iar eu am rămas

succesiunile actuale ale persoanelor decedate.

The culteranism Se remarcă prin muzicalitate, folosirea perfectă a metaforei, a hiperbatonului, a cultismelor, prin complexitatea sintactică și prin dezvoltarea temelor mitologice.

Acest lucru este reflectat în acest fragment din următorul sonet de Polyphemus și singurătățile în care Góngora duce culteranismul la limită:

Gura dulce care te invită să guști

umor distilat printre perle

și nu pentru a nu invidia acea licoare sacră

că Jupiter este îngrijit de garsonul Ida.

Vârful romanului picaresc și noile forme de proză

În perioada barocă, romanele cavalerești și pastorale au fost marginalizate, dar romanul picaresc, care a debutat în perioada de tranziție dintre Renaștere și Baroc, odată cu Lazarillo de Tormes ajunge la plinătatea sa.

Acesta este cazul unor lucrări precum Guzmán de Alfarache de Mateo Alemán, care aduce alte contribuții la genul romanului picaresc, cum ar fi: discursuri moralizatoare în mijlocul acțiunii; satira socială cu intenție critică și subiectivă care înlocuiește judecata afabilă.

De asemenea, subliniază El Buscón Lucrarea este plină de artificii retorice tipice perioadei baroce, cum ar fi jocurile de cuvinte, hiperbolele, antitezele și contrastele, ceea ce a făcut din ea o provocare pentru cititor.

Evoluție și schimbări semnificative în teatru

Corral de comedias din Almagro (Ciudad Real), care își păstrează structura originală din secolul al XVII-lea.

A avut loc o transformare a teatrului, atât în formă, cât și în conținut, în special în ceea ce privește genul dramatic, care a depășit calitatea și cantitatea din etapa anterioară. Renașterea comediei în Spania s-a distins de formula clasică sub numele de "comedia nueva". Unul dintre cei mai mari exponenți ai acesteia a fost Lope de Vega.

Această nouă formulă teatrală s-a retras din normele clasiciste și s-a îndepărtat de ideea de imitație.

Printre renovările tehnice s-a numărat reducerea de la cinci la trei acte (început, mijloc și sfârșit), precum și încălcarea regulii celor trei unități, care impunea o singură locație, un timp de desfășurare a intrigii de o zi și o singură acțiune.

De asemenea, spațiul de spectacol a prezentat o mare noutate, corrales de comedia, în cazul Spaniei.

Reprezentanți și opere ale barocului literar

Luis de Góngora (1561-1627)

Acest poet din Cordoba a fost creatorul și cel mai mare reprezentant al poeziei gongorine. Opera sa se remarcă prin dificultatea conceptuală și prin ornamentația prin care exaltă o realitate înfrumusețată. Folosirea cultismelor, tratarea magistrală a metaforelor și a hiperbolei alcătuiesc stilul său deliberat alambicat.

În poezia sa predomină două stiluri, stilul popular al metrilor scurți și poezia stilului literar, în care se remarcă opere precum cele de mai jos:

• Sonete (1582-1624)
• Fabula lui Polifem și Galateea (1621)
• Singurătăți (1613)

Francisco de Quevedo (1580-1645)

Francisco de Quevedo, scriitor madrilen, a fost cea mai reprezentativă figură a poeziei concepționiste, dar și un remarcabil autor de eseuri și romane. Și-a dedicat viața literaturii și politicii, ceea ce l-a determinat chiar să fie implicat în diverse procese care l-au dus la închisoare.

Printre operele sale poetice se numără poezia morală, în care reflectă asupra rațiunii și a sensului vieții, și poezia de dragoste, în care dragostea este ceva de neatins, o dispută în care nu există loc pentru fericire.

Pe de altă parte, în tematica satirică și burlescă, în care se remarcă prin caricatura și deformarea lumii. În sfârșit, în poezie politica reflectează asupra Spaniei și se plânge de corupție.

Printre lucrări Cele mai importante dintre acestea sunt:

• Povestea vieții lui El Buscón (1603)
• Vise și discursuri (1606-1623)
• Politica lui Dumnezeu, guvernarea lui Hristos, tirania lui Satan (1626)

Lope de Vega (1562-1635)

Unul dintre cei mai importanți autori ai literaturii spaniole, a cultivat aproape toate genurile. Cu o mare educație în domeniul științelor umaniste, a produs o producție vastă și variată, din care s-au păstrat 500 de opere. A dezvoltat poezia lirică, poezia epică, poezia satirică și burlescă și poezia populară.

În producția sa teatrală, Lope de Vega a rupt cu formula teatrală clasică. Câteva dintre înnoiri tehnice au fost: reducerea la trei acte; transgresarea regulii celor trei unități, care obligau la a asista doar la un singur loc, timp și spațiu. Printre lucrările sale lucrări Cele mai importante dintre acestea sunt:

• Frumoasa Esther (1610)
• La dama Boba (1613)
• Câinele din iesle (1618)
• Fuente Ovejuna (1619)

Tirso de Molina (1579-1648)

A fost una dintre marile figuri ale teatrului baroc spaniol. S-a pierdut o mare parte din producția sa, în care a cultivat o mare varietate de teme și cu care a adus mari contribuții, cum ar fi mitul lui Don Juan. Printre operele sale se numără lucrări ieși în evidență:

• Batjocoritorul din Sevilla (1630)
• Condamnat pentru neîncredere (1635)
• Don Gil de la colanți verzi (1635)

Pedro Calderón de la Barca (1600-1681)

A fost discipolul lui Lope de Vega și a produs o mare varietate de opere: religioase, istorice, filozofice, legendare, legendare, opere de onoare, piese de intrigă și piese de teatru de mantie și pumnal. Printre operele sale se numără lucrări Cele mai reprezentative sunt:

• Viața este un vis (1635)
• Primarul din Zalamea (1651)
• Marele teatru al lumii (1655)

Sora Juana Inés de la Cruz (1648-1695)

A fost cea mai mare reprezentantă a barocului în Noua Spanie, iar opera sa a fost în principal lirică, dramatică și prozaică.

Stilul său spiritual s-a remarcat în special prin jocul de cuvinte, cu numeroase figuri literare, precum retorica și hiperbola.

În creația sa lirică a abordat teme amoroase, filosofice, biblice și mitologice, printre altele. Printre operele sale se numără lucrări Cele mai importante dintre acestea sunt:

• Neptun alegoric (1680)
• Narcisul divin (1689)
• Primul vis (1692)

S-ar putea să vă intereseze și: Sor Juana Inés de la Cruz

Giovanni Battista Marino (1569-1625)

A fost contemporan cu Góngora, iar stilul său este apropiat de cel al autorului spaniol și de culteranism. Printre lucrările sale se numără lucrări ieși în evidență:

• Le Rime (1602)
• Lira (1614)
• Adonis (1623)

John Donne (1572-1631)

John Donne a fost un poet metafizic englez a cărui operă este apropiată de poezia concepționistă spaniolă. A cultivat poezia de dragoste și poezia religioasă, fiind un virtuoz al metaforei și al paradoxului conceptual. Printre operele sale se numără lucrări Cele mai importante dintre acestea sunt:

• Poezii (1633)
• Șase predici (1634)
• Însemnele în Divinitate (1651)

John Milton (1608-1674)

A fost unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai barocului englezesc, care a cultivat genurile de poezie și eseu. Din perioada clasică a preluat frumusețea formală care îl unește cu gândirea creștină. Printre operele sale se numără lucrări Principalele sunt:

• Areopagitica (1644)
• Paradisul pierdut (1667)
• Paradisul recâștigat (1671)

Referințe:

Correa, P. (1985). Istoria literaturii spaniole Edi-6.

Ortiz, E. (2019). O scurtă istorie a literaturii mondiale Nowtilus.

Wardropper, B. W. (1990). Istoria și critica literaturii: Epoca de aur: Barocul CELESA.